Postul Craciunului/ Postul Nasterii Domnului - cum ne pregatim pentru Sarbatoarea Nasterii Domnului?

"Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului să ne rugăm mai mult şi, pe lângă spovedania mai deasă şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, să ne îmbogăţim sufleteşte şi prin citirea cărţilor sfinte, prin milostenie adesea făcută, prin fapta ori prin cuvântul bun. În acest fel, vom primi şi noi bucuria de a simţi că Dumnezeu Cel Milostiv este prezent în viaţa noastră şi că iubirea noastră arătată în milostenie este iubire din iubirea lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin."
†DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

http://www.resurse-ortodoxe.ro/byzantion-01-condacul-fecioara-astazi-glas-3_l1194_p1.html


  Acest post închipuie timpul Vechiului Testament, amintindu-ne de patriarhii şi drepţii care au trăit în post şi rugăciune şi au adormit în nădejdea venirii Mântuitorului Iisus Hristos. Cele 40 de zile de post amintesc de aceeaşi perioadă petrecută de Moise pe Muntele Sinai înainte de primirea Tablelor Legii (Ieşire 34, 28). De aceea cântările din acest post cuprind preziceri profetice care vorbesc despre aşteptarea venirii în trup a Mântuitorului Hristos. Asemenea celor din Vechiul Testament, noi, creştinii, avem datoria de a ne pregăti, prin post şi rugăciune, pentru primirea Mântuitorului Hristos, Cel ce Se naşte din Sfânta Fecioară Maria. Încă din secolele IV-V, Părinţii Bisericii amintesc de Postul Naşterii Domnului, însă cu durată diferită. Uniformizarea s-a făcut în anul 1166, sub patriarhul Luca Hrisoverghi, când Sinodul de la Constantinopol a hotărât ca durata Postului Naşterii Domnului să fie cea de astăzi, adică 40 de zile, de la 15 noiembrie la 24 decembrie.
  Acest post pregăteşte marele praznic al Naşterii Domnului, prilej de bucurie pentru întreaga creştinătate. Felul postirii este în legătură cu acest moment, unul dintre cele mai fericite din istoria mântuirii. Perioada de toamnă târzie găseşte cămările gospodinelor încărcate cu de toate, iar Biserica a rânduit ca, în fiecare sâmbătă şi duminică până la 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), precum şi la fiecare sfânt cu priveghere, prăznuit în această perioadă, să se dezlege la peşte, untdelemn şi vin, asemenea şi la praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului reprezintă, din punct de vedere istoric, unul dintre primele evenimente cursive care au dus la Naşterea Mântuitorului. Sfânta Fecioară este afierosită Domnului, pe un drum ce o va face vrednică a fi Născătoare de Dumnezeu. Începând cu această sărbătoare, la strană se cântă, la slujba Utreniei, Catavasiile Naşterii Domnului, până la data de 30 decembrie, inclusiv.
  La 30 noiembrie este pomenit Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Sfântul care a propovăduit Evanghelia lui Hristos pâna în părţile noastre a dat naştere la numeroase tradiţii păstrate până astăzi în folclorul românesc, inclusiv un frumos colind.
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pomenit de Biserică la 6 decembrie, are o istorie aparte. În seara dinaintea praznicului, copiii îşi pregătesc încălţămintea, aşteptând daruri de la "Moş Nicolae". Pentru cei cuminţi, este aducător de cadouri, iar celor neastâmpăraţi le aduce o nuia. Asocierea Sfântului Ierarh Nicolae cu cadourile aduse celor mici are origini în cultul închinat sfântului în Olanda, ca ocrotitor al oraşului Amsterdam. De "Sinter Niklaas" - numele sfântului în olandeză - pantofii copiilor erau umpluţi cu cadouri.       
  Această imagine a prins la majoritatea popoarelor şi cultelor, drept sărbătoare a copiilor. În secolul al XX-lea, o companie producătoare de băuturi răcoritoare produce, probabil, cea mai importantă campanie publicitară care a existat vreodata: Sinter Niklaas devine Santa Claus. Din păcate, Sfântul Nicolae nu mai este prezentat ca arhiepiscop al Mirelor Lichiei, cu veşminte, mitră şi cârjă arhierească, ci ca un bătrânel vesel cu barbă albă, îmbrăcat în mantie roşie, cu margini albe din blană. În tradiţia românească, numele sărbătorii a dat şi numele caracterului care împarte cadouri în seara de Ajun: Moş Crăciun.
  Odată cu începutul Postului Crăciunului, creştinii se adună şi repetă colinde. Cei dintâi colindători ai primului Crăciun au fost îngerii, care, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, la Naşterea Domnului cântau: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!". Colindătorii sunt mesageri ai lui Dumnezeu: vin cu pace, îndeamnă la nădejde, urează sănătate şi fericire şi vestesc mântuirea. Ascultând colindele, le asemănăm cu cântecele de leagăn pe care ni le cânta mama când eram mici, aducându-ne parcă aminte să fim din nou curaţi ca pruncii...
  În ziua de 24 decembrie, înainte de Crăciun, se ajunează până la ora Ceasului al IX-lea. Apoi se obişnuieşte a se consuma grâu fiert amestecat cu miez de nucă, fructe şi miere (amintind de postul proorocului Daniel şi al celor trei tineri în Babilon, "care, deşi erau hrăniţi cu seminţe, s-au arătat mai frumoşi decât cei hrăniţi cu multe desfătări"). În unele zone din ţară, se serveşte o prăjitură cu foiţe subţiri ca de plăcintă coapte, în care se înfăşoară miez de nucă amestecat cu zahăr sau miere (numită turte sau "scutecele Mântuitorului"). Ajunarea din această zi aminteşte de postul din perioada primară a creştinismului, când catehumenii ajunau în seara dinaintea Crăciunului, urmând a primi pentru prima oara Sfânta Taină a Euharistiei.
  Postul Naşterii Domnului este o perioadă în care trebuie să ne pregătim cum trebuie pentru primirea lui Hristos, Pruncul din Betleem. Ne rugăm, ne împăcăm cu semenii, ne spovedim şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, într-o atmosferă minunată de iarnă, cu foc în sobă şi glasuri de colindători pe la ferestre. Ne primenim casele şi aşteptăm preotul cu icoana Naşterii Domnului. "Umblatul/mersul cu icoana" pe la casele creştinilor simbolizează vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului adusă de îngeri.

 Urmează împodobirea bradului, un parfum de cetină crudă pătrunde în întreaga casă... Nu uităm să aşezăm o stea în   vârf, care să ne amintească de steaua ce i-a călăuzit pe magi... Si acum ma emotionez cand ma gandesc la acest moment. Şi sărbătoarea continuă cu daruri mai mici sau mai mari, daruri ce semnifică primirea de la Dumnezeu a celui mai mare dar făcut oamenilor: Iisus Mântuirea noastră. Prin tot ce facem şi pregătim, noi nu facem altceva decât să imităm dăruirea lui Dumnezeu...

   Să nu uităm însă că atunci când magii l-au găsit pe Iisus, au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). De la noi Dumnezeu aşteaptă însă fapte bune, credinţă şi dragoste...